Șoferii români se confruntă cu prețurile asigurărilor RCA care au crescut foarte mult în ultima vreme după ce principalul asigurator de pe piață este amenințat cu insolvența. Costurile tot mai mari sunt însă cu mult mai mici decât cele dintr-o altă țară europeană, Franța.
Astfel, românii sunt tot mai revoltați față de prețurile care se măresc constant la asigurările RCA – asigurarea obligatorie auto, care funcționează în cazul în care șoferul care a încheiat-o provoacă un accident din vina lui, din care rezultă pagube materiale sau victime omenești. Numai în ultima lună, prețurile asigurărilor RA au crescut cu un procent aproximativ de 20%, arată datele comparate ale principalilor asiguratori de pe piața românească, potrivit unei analize stirileprotv.ro.
Analiza pornește de la exemplul unei mașini Dacia Logan, model des întâlnit atât la noi, cât și în Franța, și al unui șofer cu experiență, care nu are istoric de accidente care duc automat la majorarea primei de asigurare cu un coeficient de risc.
Sistemul de calcul din România se bazează pe numărul de înmatriculare al mașinii și seria de caroserie, care sunt legate în baza de date de eventualele evenimente rutiere anterioare și care duc la încadrarea într-o clasă de bonus-malus, combinată cu vârsta proprietarului mașinii. În acest mod, persoanele trecute de 40 de ani și fără un istoric de alte daune vor beneficia de prime de asigurare chiar și la jumătate de preț, iar prevederea legislativă de la noi a dus, de-a lungul timpului, la un fenomen al înmatriculărilor autoturismelor pe numele persoanelor mai în vârstă din familie, spun brokerii.
Simularea pornește cu un autoturism Dacia Logan 1.6 Ambition, un model mai vechi, dar foarte des întâlnit pe șoselele din România, al cărui proprietar are 45 de ani. Calculele făcute la principalele societăți de asigurări din România duc la un preț al asigurării RCA, valabile un an de zile, începând cu suma de 952 de lei (aproximativ 190 de euro) până la 1.705 lei (341 de euro).
Sistemul francez de calcul al asigurării obligatorii este diferit de cel românesc. La fel ca și la noi, este posibilă incheierea online a asigurării, dar datele pe care sistemul le cere pentru a fi introduse sunt altele. Spre exemplu, nu sunt necesare numărul și seria de șasiu a mașinii, ci doar tipul acesteia, anul de fabricație, numele și vârsta șoferului. Sistemul face calculele și în funcție de localitatea de domiciliu a șoferului și puterea mașinii – în exemplul de față, am folosit regiunea Paris, una din cele mai aglomerate din Franța. Nu au fost necesare date personale precum CNP-ul persoanei, ci trebuie bifată doar o declarație că solicitantul de asigurare nu a fost implicat în evenimente rutiere care să fi dus la daune și nu are sancțiuni/dosare penale de la Poliție.
Calculatorul online selectra.info, care susține că prezintă ofertele celor mai ieftini asiguratori din Franța, a înaintat cea mai bună oferă ca fiind a societății de asigurare Leocare. În legislația franceză, RCA-ul de la noi este numit Asigurare auto pentru terți și este considerată asigurarea de bază a conducătorului auto. Potrivit asiguratorului, acoperă despăgubiri „fără limitare” pentru vătămări corporale și până la 100 de milioane de euro pentru daune materiale.
În România, asigurările RCA acoperă până la pragul de 1,2 milioane de euro-pagube materiale și 6 milioane de euro – vătămări corporale și decese.
Asiguratorul francez mai oferă în plus: apărarea șoferului în cazul unui proces penal (plata cheltuielilor judiciare), asistență și depanare gratuita fără limită de kilometri, un curs gratuit de siguranță rutiera dar și posibilitatea desemnării unui șofer secundar al mașinii, care poate fi modificat pe parcurs.
Pentru șoferii tineri, prețul lunar al asigurării începe de la 28 de euro pe lună, adică 336 de euro pe an – 1680 de lei.
Revenind la exemplul de față, o asigurare de răspundere civilă auto în cazul Daciei Logan și al șoferului de 45 de ani, cea mai ieftină ofertă, potrivit asigurării online Leocare, este de 25,48 de euro pe lună -127 de lei, respectiv 288,48 de euro pe an – 1.442 de lei.
Comparativ cu ofertele similare din România, în aceleași condiții, rezultă că prețul minim- declarat- plătit în Franța este cu aproximativ 40% mai mare.
Însă, cuantumul polițelor este direct influențat de rata despăgubirilor, spun asiguratorii. Potrivit datelor Comisiei Europene, România avea la nivelul anului 2021 o medie de 93 de persoane ucise în accidente rutiere, raportat la 1 milion de locuitori, urmată de Bulgaria, cu 81 persoane/1 milion locuitori și Letonia – 78. La polul opus se află Norvegia, cu 16 decese, iar asta înseamnă că România ocupă un nedorit loc I.